de profundis

zilele astea nu am putut sa fac lucruri marete, dar am invatat din nou ca binele meu e important si trebuie sa am grija de el. mi-au dat lacrimile in fata unui restaurant KFC de ciuda, de nervi, de neputinta, pentru ca stiam ce avea sa urmeze.

Dragul meu copil,

iti scriu povestea asta cu ceva timp inainte ca tu sa te nasti sau macar sa stiu ca vei aparea vreodata in viata mea. iti scriu pentru ca, indiferent de momentul cand vei alege sa vii, as vrea sa invat sa fiu mama ta. as vrea sa nu uit ca, si inainte ca tu sa apari, viata mea era una frumoasa si fericita.

¡Hasta luego!

zilele trecute am dat peste o poezie a ninei cassian si mi-a ramas in minte prima strofa:

“m-am asezat sub becul cel mai puternic ca sa ma vezi si sa stii: sa nu poti spune vreodata ca ti-am ascuns stangaciile mele, asimetriile si zonele imperfectiunii.”

VI

m-am intors acasa si m-am asezat direct pe canapea. m-am oprit inainte la bucatarie sa pun florile in vaza, iar acum pare ca m-am intins pe jos intr-o gradina cu narcise. ma gandesc ca o sa ne intalnim curand si tu astepti sa iti spun multe povesti.

oda mailurilor fara raspuns

nu am mai scris de mai bine de o luna. nu am presiunea scrisului, e modul in care ma rostogolesc inauntrul meu.