bine, multumesc

tu si intrebarile tale incomode, cu acel superficial ce mai faci.

caut dimineata cu miros de gel de dus

ma urc pe graba in autobuz si stau in picioare la mijloc, nu as vrea sa ating pe nimeni, nici macar din greseala. dupa aia va trebui sa ma scuz si nu am chef sa vorbesc cu cineva azi. pe scaun sta un batran ponosit, poarta o sapca albastra cu o umbrela desenata pe ea, pe care scrie P.P.P.S.

100

aprilie 2013
imi vine sa strig, dar ca sa imi distrag singura atentia incep sa citesc a mia oara textul pe care il lipisem impreuna cu un an in urma pe peretele din stanga: “in this house we are real we make mistakes we say I'm sorry we give hugs we have fun we forgive we do really loud we are patient we love”.

memoir

stau cu knausgard in brate si nu reusesc sa citesc nici macar cateva randuri. repet aceeasi fraza de 4 ori - “noptile nesfarsite de vara, atat de luminoase si deschise, cand ne plimbam prin baruri si cafenele in diferite parti ale orasului, in taxiuri negre, singuri sau impreuna cu altii, cand starea de betie nu era ceva amenintator, distructiv, ci un val ce ne ridica tot mai sus, incepusera sa se intunece incet si pe neobservate, cerul era parca prins de pamant…si noaptea de vara usoara, schimbatoare a devenit dintr-odata de neimaginat, ca un vis pe care in van incerci sa il recapitulezi cand te trezesti.”

canapea extensibila, ikea, 3 locuri

povestea din notes, scrisa intre playlist-ul de drum lung si cantecele napoletane (...)

a urcat cu un etaj mai sus, ies pe palier sa ma uit dupa el. ii strig din nou etajul, desi o mai facusem si cand sunase la interfon. imi repet in minte lucrurile pe care le stiu despre el, il vad si incep sa tremur si mai tare. unde sunt ochelarii de baiat cuminte si parul lung, dat peste cap? intra val-vartej in bucatarie, cu tot cu rucsacul mare pe care il tot freca de usa sau de pereti. se plimba agitat pe hol, pare ca are si el emotii. inceputul conversatiei e tensionat si greoi, nu gasim cuvintele potrivite si nici subiecte comune.