voulez-vous?

alice e o tipa de-o frumusete candida. uneori e de-a dreptul naiva, dar asta se intampla mai ales dupa 2-3 pahare de cuba libre. dupa birou avea o intalnire cu un tip pe care il cunoscuse la o nunta. isi luase rochia neagra mulata si pantofii cu toc inalt. succes asigurat in multe alte seri similare.

scurta povestire despre bucurie

trec de atatea ori pe langa usa ei si nu am niciodata timp sa ciocan sa vad ce mai face. ne intalnim uneori intamplator pe scara blocului si stam minute bune la povesti. dar nu mai tin minte cat a trecut de cand ne-am vazut ultima data.

sa-i amintiti, va rog frumos, adresa ei.

manuela are 45 ani. de 25 ani lucreaza ca functionar public, mai exact casiera la o institutie de stat. tot de 25 ani, cand de altfel a venit in capitala pentru prima data, sta in acelasi bloc pe strada poiana narciselor, langa conservator. un apartament intr-un bloc construit prin anii 60, mostenit de la o ruda din partea mamei, de care familia ei a avut grija pana s-a prapadit.

sa traiti frumos!

randurile de mai jos nu sunt pentru cei care au “calatoriile” ca hobby in CV sau pentru cei care s-au plictisit deja de toate continentele si isi permit vacante de lux in fiecare sezon. sunt pentru cei ca mine.

viata incepe mereu

nu prea ii place sa mearga cu metroul. de fapt nu ii place deloc. are o fobie de spatii intunecate, subterane, care nu dezvaluie niciodata lumea de dincolo de geam. in plus ajunge atat de repede la destinatie, incat te obliga sa te grabesti si sa preiei ritmul alert al celorlalti. scoti cartea din geanta, nu ai terminat bine a doua pagina ca urmeaza statia la care trebuie sa cobori. mai bine de un an a mers cu tramvaiul, zilnic o calatorie dus-intors de 50 minute. sute de pagini citite, dar mai ales placerea ultimelor randuri savurate pe semiintuneric in pasaj la victoriei. 

cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

recunosc ca iarna nu este anotimpul meu preferat. mi-am dorit sa ninga doar la munte sa ajung pe partie, dar cum drumul pana acolo e impracticabil, zapada asta nu-mi ofera nicio bucurie. prin urmare de ieri am ramas blocata la domiciliu, fara planuri marete. am ales sa ignor vestile de la tv cu privire la coduri de diverse culori si ceea ce parea un weekend compromis, s-au dovedit a fi 2 zile petrecute in compania...mea. Concluzia? nu sunt chiar asa plictisitoare, a fost mai bine decat ma asteptam ! :)

poate cu alta ocazie...

era o dimineata de iarna insorita ca o primavara timpurie. se trezise cu gandul ca astazi sa hoinareasca pe stradutele din jur sa isi faca ordine in ganduri si in viata. era fericita dupa atata timp. sau poate fericita e prea mult spus. linistita.

sambata incepea la cafeneaua vis-a-vis de parc. avea ritualul ei si ii facea placere sa se rasfete uneori. se aseza la masa cu scaune galbene, se uita la oameni si isi imagina viata lor. astazi i-a atras atentia familia cu 2 copii de la masa din colt. erau relaxati, radeau zgomotos si rasfoiau impreuna cateva carti de povesti.

noi. singura

ma intreba zilele trecute o prietena pe care o tot sfatuiam sa incheie o relatie in care era nefericita  – tu ai habar cat de greu este sa fii singura? apoi s-a scuzat stanjenita, simtind cumva ca eram solidara cu suferinta ei. cu a ei da, cu a mea nu mai sunt.

Consolare

Se vedeau cam la aceeasi ora. Se intalnea cu el sperand sa gaseasca alte raspunsuri la problemele ei, insa intotdeauna se temea de aceeasi intrebare. Simpla, dar la care se fastacea mereu cand trebuia sa raspunda.
Ce faci?
Stii cat ma incomodeaza intrebarea asta? Niciodata nu stiu ce te astepti sa iti raspund!

Pune-ti o dorinta!

decembrie. de ce ma surprinde cu intrebarea oare cand a trecut anul asta atat de repede?

parca ma simt din ce in ce mai nepregatita de graba cu care vine ultima luna in calendar. iti propui la inceputul anului sa faci atatea, incepi usor, usor sa te urnesti, pe la mijloc te gandesti ca au ramas inca nefacute, dar mai ai timp si brusc este luna decembrie.

am avut 3 rezolutii pentru acest an si mi-am implinit doua dintre ele, statistic stau destul de bine. am zis ca o reciclez si o las pentru anul viitor, dar o rezolutie nu trebuie sa ramana neimplinita mai mult de doi ani la rand, deci 2014 se anunta destul de promitator. 

Tatii copilului meu

Pentru cei care deja au strambat din nas la titlul lipsit de inspiratie pe care l-am gasit pentru randurile de mai jos, tin sa precizez inca de la inceput ca nu sunt casatorita si nici nu am copii. Teoretic nu am avut inca parte de aceasta experienta, practic insa in visele pe care mi le construiam alaturi de barbatul de langa mine m-am casatorit de cel putin 2-3 ori si am avut si vreo 3 copii cu fiecare dintre ei. Fara sa fiu genul de femeie care a visat dintotdeauna la ziua nuntii, trebuie sa recunosc ca mi-am imaginat-o de cateva ori alaturi de omul de langa mine. De fiecare data cand am parasit sau am fost parasita am plans dupa copiii nostri, dupa felul in care aratau in mintea mea, uneori mai mult decat dupa iubirea in sine.