drama queen din varful patului

l-a cautat in liste intregi de nume si atunci cand l-a gasit s-a uitat minute in sir la poza lui. nu stia ce sa ii scrie...de fapt intreaga poveste i se parea desprinsa din filmele cu liceeni, incat ii venea sa rada de fiecare data cand incerca sa ii scrie un mesaj. a lasat pagina deschisa, cu gandul ca o sa revina peste cateva ore. dupa cinci minute ii apar mai multe notificari:

sa traiti frumos!

randurile de mai jos nu sunt pentru cei care au “calatoriile” ca hobby in CV sau pentru cei care s-au plictisit deja de toate continentele si isi permit vacante de lux in fiecare sezon. sunt pentru cei ca mine.

noi. singura

ma intreba zilele trecute o prietena pe care o tot sfatuiam sa incheie o relatie in care era nefericita  – tu ai habar cat de greu este sa fii singura? apoi s-a scuzat stanjenita, simtind cumva ca eram solidara cu suferinta ei. cu a ei da, cu a mea nu mai sunt.

Consolare

Se vedeau cam la aceeasi ora. Se intalnea cu el sperand sa gaseasca alte raspunsuri la problemele ei, insa intotdeauna se temea de aceeasi intrebare. Simpla, dar la care se fastacea mereu cand trebuia sa raspunda.
Ce faci?
Stii cat ma incomodeaza intrebarea asta? Niciodata nu stiu ce te astepti sa iti raspund!

Momente si schite

un liceu teoretic din provincie, pauza mare. imi place de George si m-am bucurat ca azi m-a intrebat ce fac. mi se pare cam infantila ideea de a ne stropi cu apa pe culoar, dar vreau sa par de gasca. am reusit sa ma strecor dintr-o clasa in alta sa nu arat ca o curca plouata, dar colegele mele deja erau la concurs de tricouri ude…trebuie sa fac ceva sa par mai abordabila si interesanta. ma duc sa imi umplu o sticla cu apa si cand ma intorc pregatita de o “stropeala” zdravana, o colega imi spune ca ma cauta ai mei…chiar acum s-au gasit?!

Cel mai mare regret in viata?

Am primit filmuletul acum ceva vreme si am avut cam aceeasi reactie ca a oamenilor carora li s-a pus intrebarea "Care este cel mai mare regret al tau?"...atat de intima si atat de dificil de raspuns.

Decembrie! Pentru unii luna cea mai asteptata si fericita din an, pentru altii prilej de reflexie si planuri de viitor. M-am uitat cu rabdare si emotie la toate interviurile si, desi mi-a fost destul de greu, mi-am facut un top 5:

Pune-ti o dorinta!

decembrie. de ce ma surprinde cu intrebarea oare cand a trecut anul asta atat de repede?

parca ma simt din ce in ce mai nepregatita de graba cu care vine ultima luna in calendar. iti propui la inceputul anului sa faci atatea, incepi usor, usor sa te urnesti, pe la mijloc te gandesti ca au ramas inca nefacute, dar mai ai timp si brusc este luna decembrie.

am avut 3 rezolutii pentru acest an si mi-am implinit doua dintre ele, statistic stau destul de bine. am zis ca o reciclez si o las pentru anul viitor, dar o rezolutie nu trebuie sa ramana neimplinita mai mult de doi ani la rand, deci 2014 se anunta destul de promitator. 

Cat de mic este un oras mare...

Vi s-a intamplat vreodata sa fugiti de ceva si sa esuati lamentabil, trezindu-va exact in acea situatie? Ca atunci cand te desparti de o persoana si brusc teama ta cea mai mare este sa nu o reintalnesti intamplator...

Oare daca mi-e pofta de prajitura mea preferata, o sa il gasesc la masa din colt savurand cu o placere nebuna tigarile alea oribile cu miros de cirese? Oare daca ma duc vinerea la film o sa fie pe randul din spatele meu? Oare daca mi-e pofta sa beau cafeaua intr-o dimineata de weekend acolo unde am fost atatea alte dimineti impreuna, o sa il gasesc la masuta cu scaune inalte? Si uite asa un sir lung de intrebari iti navalesc prin minte si tot asa orasul care ti se parea atat de mare se ingusteaza putin cate putin.

Un compliment, va rog!

Initial am vrut sa incep cu o marturisire de genul <Ma numesc X si am suferit multi ani de sindromul “complimentofobie”>. Nu, chiar nu exista termenul, insa nu am reusit sa nascocesc ceva mai creativ, sa descriu de fapt o problema cu care (sper) s-au mai confruntat si alte persoane – ce faci cand ti se spune ca nu stii sa primesti un compliment?

Tatii copilului meu

Pentru cei care deja au strambat din nas la titlul lipsit de inspiratie pe care l-am gasit pentru randurile de mai jos, tin sa precizez inca de la inceput ca nu sunt casatorita si nici nu am copii. Teoretic nu am avut inca parte de aceasta experienta, practic insa in visele pe care mi le construiam alaturi de barbatul de langa mine m-am casatorit de cel putin 2-3 ori si am avut si vreo 3 copii cu fiecare dintre ei. Fara sa fiu genul de femeie care a visat dintotdeauna la ziua nuntii, trebuie sa recunosc ca mi-am imaginat-o de cateva ori alaturi de omul de langa mine. De fiecare data cand am parasit sau am fost parasita am plans dupa copiii nostri, dupa felul in care aratau in mintea mea, uneori mai mult decat dupa iubirea in sine.