trei e un numar impar

cu cat se indeparta mai mult, cu atat parca o urmarea mirosul de gogosi amestecat cu cel de porumb fiert. dianei ii placea sa alerge in parc in serile de toamna, dar dintr-odata parca o apasau singuratatea si intunericul care inconjurau lacul. forfota din timpul zilei disparuse odata cu soarele si gradele celsius.

4 AM

Cum ramane, te astept sau ma astepti?
Cap ou pas cap?

un final, numai sa fie

era o masina in spatele meu. speram sa fie el, sa urmeze drumul pe care mergeam. la un moment dat, pe straduta cu nume de flori, am oprit. a deschis portiera masinii si s-a asezat in dreapta mea, de parca era locul lui dintotdeauna. a scos din buzunar un cd. pe repeat, aceeasi melodie.

viata incepe mereu

nu prea ii place sa mearga cu metroul. de fapt nu ii place deloc. are o fobie de spatii intunecate, subterane, care nu dezvaluie niciodata lumea de dincolo de geam. in plus ajunge atat de repede la destinatie, incat te obliga sa te grabesti si sa preiei ritmul alert al celorlalti. scoti cartea din geanta, nu ai terminat bine a doua pagina ca urmeaza statia la care trebuie sa cobori. mai bine de un an a mers cu tramvaiul, zilnic o calatorie dus-intors de 50 minute. sute de pagini citite, dar mai ales placerea ultimelor randuri savurate pe semiintuneric in pasaj la victoriei. 

poate cu alta ocazie...

era o dimineata de iarna insorita ca o primavara timpurie. se trezise cu gandul ca astazi sa hoinareasca pe stradutele din jur sa isi faca ordine in ganduri si in viata. era fericita dupa atata timp. sau poate fericita e prea mult spus. linistita.

sambata incepea la cafeneaua vis-a-vis de parc. avea ritualul ei si ii facea placere sa se rasfete uneori. se aseza la masa cu scaune galbene, se uita la oameni si isi imagina viata lor. astazi i-a atras atentia familia cu 2 copii de la masa din colt. erau relaxati, radeau zgomotos si rasfoiau impreuna cateva carti de povesti.

noi. singura

ma intreba zilele trecute o prietena pe care o tot sfatuiam sa incheie o relatie in care era nefericita  – tu ai habar cat de greu este sa fii singura? apoi s-a scuzat stanjenita, simtind cumva ca eram solidara cu suferinta ei. cu a ei da, cu a mea nu mai sunt.

Cat de mic este un oras mare...

Vi s-a intamplat vreodata sa fugiti de ceva si sa esuati lamentabil, trezindu-va exact in acea situatie? Ca atunci cand te desparti de o persoana si brusc teama ta cea mai mare este sa nu o reintalnesti intamplator...

Oare daca mi-e pofta de prajitura mea preferata, o sa il gasesc la masa din colt savurand cu o placere nebuna tigarile alea oribile cu miros de cirese? Oare daca ma duc vinerea la film o sa fie pe randul din spatele meu? Oare daca mi-e pofta sa beau cafeaua intr-o dimineata de weekend acolo unde am fost atatea alte dimineti impreuna, o sa il gasesc la masuta cu scaune inalte? Si uite asa un sir lung de intrebari iti navalesc prin minte si tot asa orasul care ti se parea atat de mare se ingusteaza putin cate putin.