Dragii mei...

nu am mai scris demult. uneori mi se face dor. alteori ma simt coplesita de rutina si mi se pare ca nu mai am nimic interesant de spus. am cateva idei, dar se pierd repede in ganduri si neliniste. nici acum nu am vreo poveste care sa va placa, nu am nimic distractiv de spus. randurile astea sunt pentru mine. caut un punct de sprijin, un echilibru, un semn ca lucrurile nu se intampla asa cum ne dorim cu un scop. un motiv pentru care sa rad cu pofta sau sa plang avand o justificare serioasa.

aceasta nu e o poveste de dragoste.

acum cateva zile am avut chef sa fac pe scriitoarea. adica sa ma duc intr-un bistro, cu laptopul dupa mine si sa scriu de acolo o poveste. imi plac oamenii care pot lucra de unde vor, candva visam sa am un job care sa nu ma tina 8-9 ore legata de un birou. sa ma trezesc dimineata, sa imi incep ziua la o terasa intr-o gradina plina de copaci, in fata unei limonade cu ghimbir. sa scriu un articol, sa dau publish si asta sa fie “munca” mea. 

poate cu alta ocazie...

era o dimineata de iarna insorita ca o primavara timpurie. se trezise cu gandul ca astazi sa hoinareasca pe stradutele din jur sa isi faca ordine in ganduri si in viata. era fericita dupa atata timp. sau poate fericita e prea mult spus. linistita.

sambata incepea la cafeneaua vis-a-vis de parc. avea ritualul ei si ii facea placere sa se rasfete uneori. se aseza la masa cu scaune galbene, se uita la oameni si isi imagina viata lor. astazi i-a atras atentia familia cu 2 copii de la masa din colt. erau relaxati, radeau zgomotos si rasfoiau impreuna cateva carti de povesti.

noi. singura

ma intreba zilele trecute o prietena pe care o tot sfatuiam sa incheie o relatie in care era nefericita  – tu ai habar cat de greu este sa fii singura? apoi s-a scuzat stanjenita, simtind cumva ca eram solidara cu suferinta ei. cu a ei da, cu a mea nu mai sunt.

Momente si schite

un liceu teoretic din provincie, pauza mare. imi place de George si m-am bucurat ca azi m-a intrebat ce fac. mi se pare cam infantila ideea de a ne stropi cu apa pe culoar, dar vreau sa par de gasca. am reusit sa ma strecor dintr-o clasa in alta sa nu arat ca o curca plouata, dar colegele mele deja erau la concurs de tricouri ude…trebuie sa fac ceva sa par mai abordabila si interesanta. ma duc sa imi umplu o sticla cu apa si cand ma intorc pregatita de o “stropeala” zdravana, o colega imi spune ca ma cauta ai mei…chiar acum s-au gasit?!

Cel mai mare regret in viata?

Am primit filmuletul acum ceva vreme si am avut cam aceeasi reactie ca a oamenilor carora li s-a pus intrebarea "Care este cel mai mare regret al tau?"...atat de intima si atat de dificil de raspuns.

Decembrie! Pentru unii luna cea mai asteptata si fericita din an, pentru altii prilej de reflexie si planuri de viitor. M-am uitat cu rabdare si emotie la toate interviurile si, desi mi-a fost destul de greu, mi-am facut un top 5:

Pune-ti o dorinta!

decembrie. de ce ma surprinde cu intrebarea oare cand a trecut anul asta atat de repede?

parca ma simt din ce in ce mai nepregatita de graba cu care vine ultima luna in calendar. iti propui la inceputul anului sa faci atatea, incepi usor, usor sa te urnesti, pe la mijloc te gandesti ca au ramas inca nefacute, dar mai ai timp si brusc este luna decembrie.

am avut 3 rezolutii pentru acest an si mi-am implinit doua dintre ele, statistic stau destul de bine. am zis ca o reciclez si o las pentru anul viitor, dar o rezolutie nu trebuie sa ramana neimplinita mai mult de doi ani la rand, deci 2014 se anunta destul de promitator.