cuplu 1, 2, 3

era una dintre putinele sambete cu soare si am plecat pe jos pana la gelateria din cartier. nu imi place neaparat locul, inghetata e obisnuita, iar tipa de acolo zambeste foarte rar. nu am incredere in oamenii care nu zambesc, dar au inghetata cu lavanda si magazinul cu vespa rosie langa.

scoatem pisica din cuptor?

cand a observat ca avea doua pete negre pe pantofii galbeni i-a spus soferului sa opreasca la un magazin sa isi cumpere servetele umede. o enerva atat de tare cand se intamplau incidente de genul astuia, incat de fiecare data cauta solutii la indemana, care ii salvau si psihicul, si imaginea.

visatoarea

aveam vreo 11-12 ani si aflasem ca mos craciun nu exista. au avut grija colegii sa rada pe tema naivitatii mele si sa imi alunge orice urma de indoiala. eram singura acasa si imi facusem un scop din a gasi cadourile cumparate de ai mei. epuizasem dulapurile din dormitor, sertarele bucatariei si facusem chiar si un tur de baie. 

femeile cu rujul, barbatii cu sarutul

blonda, micuta de inaltime, singura de cativa ani. pe ionut il cunoscuse la inceputul verii la sala. de doua saptamani vorbeau pe internet si in seara asta o invitase in oras. era atat de entuziasmata, incat si-a scos sandalele cu toc preferate din cutia de pe sifonier. le pastra pentru ocazii speciale, iar asta era de departe cea mai potrivita seara.

sau in apa...mi-e totuna

m-am intalnit cu ea si abia am apucat sa ii spun buna. weekendul la mare i-a priit mai bine decat ma asteptasem. era bronzata si parca i se mai decolorase parul de la soare. purta cu atata naturalete blugi largi cu camasa alba din poplin si emana un asemenea magnetism cand a intrat, incat imi captase atentia dinainte sa se aseze la masa.

cel mai iubit

"pentru cel mai iubit dintre pamanteni…
imi imaginez ce surprins esti ca ai gasit biletul asta pe perna. pentru ca nu ma pricep deloc la scris pentru ca sunt foarte obosita, m-am chinuit mai bine de o ora azi-noapte sa compun cateva propozitii coerente. mi-am dat seama din nou ca m-ai ales pentru frumusetea fizica, nu pentru talentul meu de povestitoare sau spiritul creativ. :) ma uit cum dormi si deja ma intristez la gandul ca maine dimineata cand o sa te trezesti, nu o sa mai fiu langa tine. plecarea asta ma doare la fel ca si pe tine, vreau doar sa intelegi ca nu am avut de ales. 

tipe, tipi si tipuri

sambata dupa-amiaza. “dimineata” tarzie, dupa o noapte in care petrecuse ca in fiecare inceput de weekend. bause pana la 3-4 dimineata in club si de acolo plecase cu el. barbatul necunoscut care dormea cu fata la perete, pe partea ei de pat.

cauta-ma tu

functia shuffle are uneori un mod brutal de a-ti aminti de oameni pe care ii credeai demult uitati. atunci cand a auzit melodia in casti, s-a intors cu ani in urma in camera aia mica, in care se inghesuiau amandoi pe o canapea visinie si isi spuneau povesti.

un final, numai sa fie

era o masina in spatele meu. speram sa fie el, sa urmeze drumul pe care mergeam. la un moment dat, pe straduta cu nume de flori, am oprit. a deschis portiera masinii si s-a asezat in dreapta mea, de parca era locul lui dintotdeauna. a scos din buzunar un cd. pe repeat, aceeasi melodie.

drama queen din varful patului

l-a cautat in liste intregi de nume si atunci cand l-a gasit s-a uitat minute in sir la poza lui. nu stia ce sa ii scrie...de fapt intreaga poveste i se parea desprinsa din filmele cu liceeni, incat ii venea sa rada de fiecare data cand incerca sa ii scrie un mesaj. a lasat pagina deschisa, cu gandul ca o sa revina peste cateva ore. dupa cinci minute ii apar mai multe notificari:

barbatii stiu sa astepte. si femeile sa se lase asteptate.

singura la mall in cautarea unui cadou. imi fac curaj sa incep cu o pauza de cafea. ma asez la masa din fata sa imi satisfac si placerea de a privi oamenii aflati intr-un du-te vino continuu. in fata usii se opreste un tip. inalt, imbracat in blugi si sacou, pantofi din piele intoarsa si sosete colorate. nu detaliile vestimentare mi-au atras atentia de la inceput, ci buchetul enorm de trandafiri pe care il avea in brate. parea ca a cules o gradina intreaga de flori si se chinuia sa o cuprinda pe toata cu ambele maini. statea in fata cafenelei si astepta.

sue ellen de la parter

Martie 1980, oras de provincie, ploaie torentiala.
cum am putut sa uit umbrela aseara la el? meriti sa pleci pe ploaia asta de la liceu in rochia ta albastra de jerseu si in pantofi! eventual sa ii strici, ca si asa nu ai alta pereche!

35

la 35 ani se considera un barbat implinit. copil fiind, singurul lucru la care visase, era sa nu mai fie sarac. si pentru asta a luptat toti anii astia, dar mai ales a facut nenumarate compromisuri. cand se temea sa ia decizii importante, isi aducea aminte de copilul de 10 ani care se uita in vitrina pe lipscani la un trening de fas. mama nu i l-a cumparat niciodata. avea de ales intre mancare sau haine si invariabil lucrurile rupte puteau fi cusute.

aceasta nu e o poveste de dragoste.

acum cateva zile am avut chef sa fac pe scriitoarea. adica sa ma duc intr-un bistro, cu laptopul dupa mine si sa scriu de acolo o poveste. imi plac oamenii care pot lucra de unde vor, candva visam sa am un job care sa nu ma tina 8-9 ore legata de un birou. sa ma trezesc dimineata, sa imi incep ziua la o terasa intr-o gradina plina de copaci, in fata unei limonade cu ghimbir. sa scriu un articol, sa dau publish si asta sa fie “munca” mea. 

noi. singura

ma intreba zilele trecute o prietena pe care o tot sfatuiam sa incheie o relatie in care era nefericita  – tu ai habar cat de greu este sa fii singura? apoi s-a scuzat stanjenita, simtind cumva ca eram solidara cu suferinta ei. cu a ei da, cu a mea nu mai sunt.

scurta povestire despre o femeie frumoasa.

ma uitam la ea si stiam ca asa trebuie sa arate o femeie frumoasa. o priveam cu admiratie pentru felul in care aparea in camera si toata atentia se muta asupra ei. zambea si deja erau fermecati. povestea nimicuri, dar prin felul in care gesticula sau accentua cate un cuvant parea ca isi spune intreaga istorie a vietii sale si o ascultau toti cu sufletul la gura.

Mic indreptar despre femei

Am citit recent un studiu despre ceea ce apreciaza barbatii romani la o femeie...se pare ca domnii sunt interesati in primul rand de frumusete, dar aceasta trebuie sa fie dublata de inteligenta si incredere in propria persoana. Nu zau!? Pe principiul acesta eu daca mi-l doresc frumos, destept si cu bani sunt pretentioasa, idealista, etc...Conform studiului un numar reprezentativ de barbati asociaza feminitatea cu frumusetea, ceea ce m-a amuzat si m-a facut sa ma gandesc la femeile din viata mea si la cat sunt de feminine fara sa fie in tiparele clasice de frumusete. Dar despre ele o sa va vorbesc alta data...

Un compliment, va rog!

Initial am vrut sa incep cu o marturisire de genul <Ma numesc X si am suferit multi ani de sindromul “complimentofobie”>. Nu, chiar nu exista termenul, insa nu am reusit sa nascocesc ceva mai creativ, sa descriu de fapt o problema cu care (sper) s-au mai confruntat si alte persoane – ce faci cand ti se spune ca nu stii sa primesti un compliment?

Tatii copilului meu

Pentru cei care deja au strambat din nas la titlul lipsit de inspiratie pe care l-am gasit pentru randurile de mai jos, tin sa precizez inca de la inceput ca nu sunt casatorita si nici nu am copii. Teoretic nu am avut inca parte de aceasta experienta, practic insa in visele pe care mi le construiam alaturi de barbatul de langa mine m-am casatorit de cel putin 2-3 ori si am avut si vreo 3 copii cu fiecare dintre ei. Fara sa fiu genul de femeie care a visat dintotdeauna la ziua nuntii, trebuie sa recunosc ca mi-am imaginat-o de cateva ori alaturi de omul de langa mine. De fiecare data cand am parasit sau am fost parasita am plans dupa copiii nostri, dupa felul in care aratau in mintea mea, uneori mai mult decat dupa iubirea in sine.